Skip to content

Pisoiul si iarna (3)

December 17, 2009

Aici si aici va povesteam cum petreceam eu iarna la bunici. Hai sa va povestesc si ceva despre traditiile de prin partile noastre. Evident de pe la tara, ca la oras totul se rezuma la doua chestii: copii care colinda si capre care fac scandal in fata blocului si asteapta sa arunce lumea de la geam banii si colacii. Si da, se intampla asa ceva la noi.

La tara e cu totul altceva. In primul rand, cel mai impresionant e cand vine bunica, in fiecare an, cu uratul la copiii si nepotii ei. De cand ma stiu se intampla asta. De fiecare data, pe 31 decembrie, bunica ia clopotelul din cui si bate in geam si ura.

Dar traditiile sunt multe. Cel mai mult imi plac ursuletii. Fiind zona impadurita si aproape de munte, oamenii de acolo au blani transmise din generatie in generatie.  In fiecare an cainii sunt innebuniti ca vin tot felul de lighioane pe la casele oamenilor si isi fac de cap. Ei bine, vezi facand asta oameni de la 4 la 40 de ani.

Mascatii vin si ei in fiecare an, oameni inspaimantatori, animale si tot felul de ciudatenii.

Va povestesc un episod de cand eram mica de tot. Unchiul meu mai mic, pe care il cheama Vasile si deci il sarbatorim pe 1 ianuarie, lucreaza in silvicultura. Si cum in silvicultura sunt destul de multi oameni angajati prin partile noastre, veneau buluc la noi in noaptea de 31 decembrie cu mascatul si ramaneau pana a doua zi sa sarbatoreasca. Ce va povestesc acum se intampla acum vreo 15 ani. Era 31 decembrie, focul ardea in soba si asteptam cu totii sa vina noul an. Deodata se aude ciocanit in geam. Ciocanit trebuie inteles ca dat in geam de mai aveau un pic si-l spargeau. Ciudat, cainele nu latrase,  zgomot afara nu se auzise pana atunci… eu eram toata speriata de nu mai puteam. Se duce bunica mea sa deschida si cand colo se trezeste cu un alt unchi, care lucreaza si el in acelasi domeniu silvic, dar in Bacau, cu o ditamai armata de mirese, ursi, mascati si tot felul de oameni care mai de care mai inspaimantatori, toti colegi de-ai lor.

Copil mic si speriat, am inceput sa plang. Vine unchi-miu la mine, isi da ciorapul si palaria de pe fata si il recunosc. Nu mai plangeam. Dupa 5 minute si-a pus din nou masca improvizata. Iar plansul de pe lume. Ziceai ca s-a intamplat cine stie ce minunatie. Pur si simplu nu imi placea. Chestia asta s-a intamplat de vreo 2-3 ori in seara aia, pana cand am adormit in ciocanit de pahare si rasete ale unor oameni pe care nu ii puteam recunoaste din cauza mastilor, dar care pareau sa ma cunoasca aproape toti.

Advertisements
3 Comments leave one →
  1. December 17, 2009 16:16

    hehe, mi te si inchipui trecand de la ras la urlat :))

  2. December 17, 2009 22:20

    Atatea povesti frumoase de iarna. 😀

  3. December 17, 2009 23:02

    Sunt multe povesti frumoase care merita spuse. Pacat ca timpul si memoria nu ajuta mereu 😦

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: