Skip to content

Cocoselul zburator

September 22, 2009

Eram marisoara deja (vreo 10 ani) si stateam la tara fara parinti cam 3 saptamani pe an (mai mult de atat nu era cu putinta, nu de alta dar incepeam si eu si Puiu sa facem urat). In anul acela bunicii aveau un cocos cam ciudat. Sse credea dulau de paza si,  daca nu te recunostea, iti sarea in cap. La propriu. S-a intamplat inclusiv ca bunica, aranjata pentru biserica, sa fie atacata de punkistul (are creasta, da?) pazitor. Noi, ca sa nu patim nimic, caram mereu dupa noi cate un bat, arma care il speria pe cocos si isi uita avanturile eroice.

Se facea ca stateam cu bunicul pe prispa hambarului si asteptam sa ne curete nuci (era prin august si deja nucile erau comestibile). La un moment dat ma cheama bunica pana la bucatarie (adica vreo 4-5 metri mai incolo). De lene sau poate din nepasare, am lasat batul sprijinit de prispa si am fugit sa vad ce treaba trebuia sa fac. Pe vremea aia eram foarte saritoare si daca cineva imi dadea ceva de facut eram foarte prompta. Cu varsta am inceput sa fiu un pisoi lenes care prefera sa toarca la soare…

Cand m-am intors am vazut cu coada ochiului cum cocoselul se infoiase tot si era gata de atac. Grabesc pasul ca sa ajung mai repede la bat. Intind mana, ma intind cat pot, dar degeaba. Simteam in aer falfaitul aripilor.

Si rupe-o la fuga ca altfel te prinde nebunul si cine stie ce e in stare sa-ti faca.Puiu tipa dupa mine: fugi si ascunde-te ca altfel nu scapi de el, bunicul incearca sa arunce cu pietre, dar isi da seama ca m-ar putea nimeri pe mine, si uite asa ma alearga cocoselul zburator vreo tura intreaga de ograda. Si credeti-ma, nu e putin. Ca ai mei sunt oameni gospodari si au strans in curte si stiva cu lemne, si butuci inca netaiati, si ceva pietre cu care au pavat pe jos ici si colo. Si uite asa faceam un slalom nebun printre gainile fara vina, bolovani, lemne si Dumnezeu mai stie ce era pe acolo. Intr-un final imi vine in minte o idee salvatoare: asta nu intra in casa. Si fugi spre usa. Cand m-am vazut in linistea ocrotitoare a camerei am simtit cum mi se taie genunchii. M-am trantit pe podea si acolo am stat pana am reusit sa-mi trag sufletul.

Evident, dupa cateva momente, bunica si bunicul erau langa mine sa vada daca nu am patit ceva. Si la fel de evident, Puiu statea in spatele lor si radea pe-nfundate. Ca doar pentru asta sunt surorile, nu? Dar ce-am mai ras si eu cand, dupa vreo doua zile, a trecut si ea prin aceeasi experienta…

Advertisements
8 Comments leave one →
  1. September 22, 2009 23:39

    si zi asa: ti-a fost frica de cocosel. da’ acuma ti-a trecut? 🙂

  2. September 22, 2009 23:40

    😛 😛 😛 😛 😛 😛 😛

  3. September 22, 2009 23:41

    Si raspunsul e NU. Inca mi-ar fi frica de ACEL cocosel

  4. September 22, 2009 23:42

    dar de alti cocosei nu ti-e frica? ca te-as pune la incercare 🙂

  5. September 22, 2009 23:43

    In Bacau exista pana acum vreo cativa ani o piata in care veneau taranii din imprejurimi si vindeau pasari, printre care si cocosi. Si nu-mi era frica sa ma plimb pe acolo…

  6. September 25, 2009 17:23

    Si eu am patit ceva de genul… pana la 7-8 ani nu ieseam la bunici din curte ca aveau un cocos foarte rau. Sarea la oricine in cap… nici nu avea nevoie de caine. =))

    Dupa aia a murit de batranete (in mod bizar n-a avut nimeni curaj sa-l taie), dar tot mi-a fost ceva vreme frica de cocosi.

    • September 28, 2009 09:57

      Cocosul bunicilor mei era bun pentru alugat uliul asa ca si el a murit de batranete

  7. September 30, 2009 16:08

    Foarte tare!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: